fac ce pot si cat pot.

Fiecare face ce poate si cat poate. Cand nu mai poti, te opresti, respiri si cauti disperat cea mai apropiata priza pentru a te incarca.
In viata alegi. Cand alegi cunoasterea, renunti voit la fericire. Singurul mod in care le poti impaca pe amandoua este echilibrul. Ar fi probabil o forma de echilibru ideal, dependent de orice gest si orice gand al tau.
O cale spre fericire este negarea vointei. Poti fi fericit negandu-ti vointa. Prin negarea vointei, nu-ti mai faci planuri, nu-ti mai bati adanc in cortexul tau idealuri pentru ca ai déjà suficient de multe gauri, echivalentul idealurilor neimplinite din cauza limitei conditiei umane. Poate ajungi in momentul in care o sa eziti in a mai bate un cui de teama ca numarul gaurilor sa creasca si sa-ti fie furate gandurile ori ca cineva sa se strecoare pe nesimtite prin ele in capul tau si tu nu vrei asta pentru ca, ultima data, persoana care s-a mutat In capul tau a lasat o gaura imensa fata de orice alta gaura facuta de indiferent de ce fel de cui.
Initial, te consolezi cu gandul ca acele gauri nu sunt suficient de mari pentru ca o mana sa-ti poata fura vreun gand, dar apoi realizezi ca gandurile pot fi sorbite, pot fi inspirate.