- Da. Ma fascineaza...
- Cum asa?
- Pai uite simplu. Cred ca e genial...desi...nu credeam ca cieva cu atitudinea si aspectul ala, care nu e rau deloc, poate sa fie atat de profund...de diferit...
- Si...?
- Si n-am nicio treaba...adica...nu ne prea intalnim...
- De ce?
- Pai...de ce nu?
- Cum te simti?
- Frustrata...nu credeam ca o sa ma fascineze cineva...nu atat de curand...nu-mi place...sti...as vrea sa-l aud vorbind mereu...cred ca cel mai mult mi-ar placea de el la rasarit...
- De ce?
- Pentru ca i se potriveste...
- Adica?! Explica-mi ca nu mai inteleg nimic...
- Pai ce e de explicat? Ai vazut vreodata un rasarit?
- Numai atunci cand l-ai vazut si tu...doar sunt cu tine oricand si oricunde...
- Bine. Pai atunci sti ce inseamna un rasarit.
- Nu prea...te gandesti la mai multe lucruri in acelasi timp si nu ma pot focaliza pe un anumit subiect, asa ca sunt confuz.
- Ah...Eu cred ca ...
- De ce te-ai oprit?
- Nu stiu ce cred.
- ...
- Cred doar ca l-as placea mai mult la rasarit.
- Tu sti mai bine...Acum ma pot pensiona, nu?
- A... nu inca.
- Pai de ce? Oricum nu te ajut la nimic.
- Ba da. Ma ti treaza. Ma alimentezi.
Cred ca te-as iubi la rasarit.
