Eu o sa vorbesc, tu o sa mori ascultandu-ma.

Nu pot sa continui sa tac de fiecare data cand nu sunt de acord cu cineva, cu tine doar pentru ca “sunt o domnisoara si domnisoarele nu comenteaza niciodata. Educatia le impune asta.”. Pai tu crezi ca ala e tampit sa nu-si dea seama ca urlu la el numai uitandu-ma la el. Isi da seama, ca nu e chiar atat de prost si la ce fata am si un orb si-ar da seama ca ma abtin atat de tare sa nu fac scandal ca un fost drogat caruia dupa 2 ani de absinenta ii pui in fata un joint.
Nu pot sa continui sa inchid ochii de fiecare data cand tu deschizi un subiect, ma enervezi, ma iriti si apoi intorci problema in asa fel incat eu ies VINOVATA si tu esti VICTIMA. Nu e correct! Si o sa-mi spui “asa, si? Obisnuieste-te, asa se intampla mereu!”. Nu. Nu o sa se mai intample. Nu o sa spun ca asa imi e soarta, destinul meu, nu, in niciun caz. Nici macar nu cred in destin. Cineva destept a spus odata ca destinul e scuza celor slabi si opera celor tari. (Cred ca Nicolae Titulescu). EU nu o sa mai dau vina pe destin pentru ca mi-ai bagat pumnul in gura de fiecare data cand am vrut sa obiectez sau sa iti urlu in fata ca nu ai dreptate si ca tu esti singurul vinovat, dar tu tot ce ai fi facut ar fi fost sa-mi spui ca daca am ceva de obiectat sa ma duc la drept. Poate o sa ma duc, dar nu o sa spun niciodata ca ala a fost destinul meu.
Tu spui mereu “asta-I viata.” “accepta-ti soarta/destinul”. Tu ti l-ai acceptat. Si? Ce ai ajuns? Un ratat, un om de nimic..si cati altii sunt ca tine, ai dat intotdeauna vina pe soarta. Ea era vinovata ca tu te imbatai ca un porc si o bateai pe amarata aia de femeie care manca bataie numai de dragul copilului aluia care acu zace langa masa in cimitir. Dar destinul tau te-a salvat, ziua furi sau cersesti pentru ca ti-e prea lene sa muncesti, fie si sa strangi sticle goale sau sa duci caruturile oamenilor de la supermarketuri inapoi in “tarc”, e mult mai usor sa intinzi mana si sa speri ca un amarat care crede ca pomana e calea spre mantuire iti va da un leu ca nu iti trebuie chiar atat de multi. Te multumesti cu o paine-doua pe zi si cu o sticle de votka ieftina. Cat mai ieftina, cea mai ieftina chiar, asa poti sa-ti iei doua. Esti patetic, nici macar demn de mila. Ti-ai vinde si rudele din mormant daca ai putea si daca ti le-ar lua cineva, dar nu conteaza, poate sa-ti dea si un leu pe ele, atata timp cat leul ala e adevarat si nu de la Monopoly.
Cel mai trist e cand dai, beat fiind, peste o amarata care a lucrat pana tarziu si o inghesoi la 11 noaptea intr-un boschete ca nah esti animal si ai si tu nevoile tale. Daca amarata comenteaza si tipa, se mai allege si pe langa un viol imperfect pentru ca e putin probabil sa nimeresti gaura corecta si cu o bataie zdravana care o lasa probabil schiloada sau cu trauma fizice si psihice. Slava Domnului ca nu suferi de vreo BTS ca saracei atat ii mai trebuie. Pacat ca nu ai cancer. Unul complet, sa te manace de viu incet, dureros, sa-ti roada toate organele si tu sa simti cum musca de fiecare data din tine, la fiecare inghititura. Meriti sa mori. Nu-ti face grija, nu esti singurul si oricum, daca ai muri tu, corect(din nou corectitudinea…ih..)ar fi sa moara si ceilalti, dar cum ceilalti au destule bunuri cat sa mituiasca moartea, atunci ea te ocoleste si pe tine si atunci se duce la cineva NEVINOVAT pentru ca trebuie sa ia pe cineva cu ea, doar asta e meseria ei. Nu se poate intoarce niciodata cu mana goala.
Si totusi, intr-o zi o sa mori. Si atunci, cineva care a auzit doar cum te cheama si ca te-ai cam dus, o sa ma intrebe:
- A murit Xulescu. Cum te simti?
Si eu o sa le zambesc prosteste, pentru ca o sa ma amuze faptul ca cineva chiar a intrebat de tine, o sa ii raspund, o sa fie dreptul meu la replica si o sa o spun cu atata placere ca o sa te zvarcolesti in mormant:
- Ei…cum sa ma simt. In fiecare zi mor cativa Xulesti.