O harmaiala organizata! Asta e! Asta e un musuroi! Furnicile care-ncotro, de colo pana colo , de la un capat la altul al musuroiului, si, desi erau grabite, aveau intotdeauna grija sa nu se ciocneasca una de alta. E adevarat ca au mai existat mici incidente, ca atunci cand furnica aia mare a mancat prea mult si I s-a facut rau exact in mijlocul musuroiului si s-a oprit tot “traficul” pana cand furnicile de interventie au ajuns la timp sa o ridice pentru ca era prea grea sa fie mutate doar de simple furnicute.
Furnicile care ieseau din musuroi, cateodata se intorceau inapoi, alteori nu. De fiecare data ramaneau multe spatii goale la rubrica “intors” a condicii puse la iesirea din musuroi pentru ca fiecare furnica trebuia sa semneze acea condica de fiecare data cand pleca sau se intorcea acasa. Unele nu se mai intorceau deoarece trebuia ca totul sa capee o explicatie logica si pentru ca trebuia ca elanul furnicilor mici de a se aventura pe afara sa fie tinut in frau, furnicile au numit norocul de a se intoarce acasa: “Bine”. Ba chiar au gasit si ceva urme incrustate de la surorile lor, cum ca , da, ceea ce facea ca unele dintre ele sa gaseasca drumul inapoi, se numeste, intr-adevar, “Bine”. In paralel, dupa ceva sapaturi sustinute si mediatizate cu efect, au aflat si numele neintoarcerii: “Rau”. Timp de-a randul si secole la fel, furnicile si-au crescut copiii, cu sfaturi de ce e “Bine” si ce e “Rau”. Cu frica lui “Bine” si “Rau”. ”Bine” e sa te intorci nevatamat in musuroiul familiei, “Rau” e sa dispari pe nepusa masa si tuturor sa li se faca dor de tine.
Intr-una din zile, cam prin august sa fi fost, un furnic neascultator a iesit, in ciuda protestelor furnicilor mama-tata, din musuroi. Impreuna cu el, alti furnici mai mici dar la fel de neastamparati. Pe neasteptate, dupa cateva tumbe pline de voiosie si dezmat, jumatate din furnicii mici au murit. Brusc. Fara viata, la pamant, de jur imprejur, pamantul era plin de furnici negre si reci. Incremenit de teroare, furnica neascultatoare n-a mai avut decat puterea sa ridice ochii, inainte ca talpa sa se pogoare asupra lui. Ceva mare si intunecat acoperise soarele mic. Nu a putut decat sa ramana nemiscat si sa-si astepte sfarsitul. “Nu am ascultat sfaturile furnicilor. Iata Raul. Acum voi muri” isi mai spuse furmicul si lesina de groaza in exact acelasi moment cu gandul. Cand s-a trezit, si-a dat seama ca Rau nu fusese decat o Talpa. De data asta avusese noroc. Era o Talpa De Bocanc si nu o Talpa De Pantof. Calcase pe el dar intre profile. Bucuros dar si trist, pentru ca-si pierduse prietenii, furnicul s-a intors acasa. A povestit ca ceea ce e Rau, de fapt nu e dacat o Talpa care vine din cer si se aseaza, la nimereala, pe pamant. Si de fapt, totul e doar Noroc si Coincidenta. Si nu Rau sau Bun. Poti sa ai noroc sa fie o Talpa De Bocanc sau poti sa ai Ghinion sa fie o Talpa De Pantof. Furnicile nu l-au crezut. Sau l-au crezut un pic nebun. Apoi si mai mult. S-au infuriat pe el ca le strica linistea musuroiului. Cu timpul, povestea furmicii care a scapat s-a transformat in barfa si zvon. Furmica a fost facuta nebuna, i s-a luat ratia de frunze si a fost izgonita din musuroi . Dupa discutiile de rigoare si barfele pe racoare, furnicile si-au reluat viata lor linistita. Cu “Bine” si “Rau”. Generatii dupa generatii, furmici dupa furmici, in musuroi, viata furnicilor se desfasura cu frica lui “Bine” si lui “Rau”. Afara, talpile continuau sa treaca fara sa aiba habar. Ca unele sunt “Rau” si altele “Bine”.
Simpatic...
RăspundețiȘtergere