Crescand, ne pierdem nemurirea.

Crescand, imi pierd nemurirea.

Oamenii cresc si crescand isi pierd naivitatea, inocenta, nemurirea. Oamenii simteau candva ca Universul sta in degetul lor mic si cu un simplu gest din mana sau poate nu era nevoie nici macar de atat, Il puteau urni.

Lacrimile unui om naiv sunt pure. Un om naiv, nu prost. Exista doua tipuri de naivitate. Naivitatea inocenta si naivitatea imbinata cu prostia. Primul tip e
fascinant, insa al doilea te face sa te dai cu capul de cel mai tare zid pana cand unul dintre ei se sparge.

Cand un om naiv sau innocent isi pierde naivitatea, respectiv inocenta, el inceteaza a mai fi special pentru omul subiectiv. Intamplarea face sa apara un al doilea om subiectiv care vede inocenta acolo unde primul om subiectiv a incetat s-o mai vada, iar asta nu tinea de omul innocent, ci tine de omul care priveste.

Asemenea lor, fascinanti sunt si nebunii ce sufera de nebunia patologica, fascinanta le e gandirea, privirea, fascinante le sunt gesturile si modurile in care traiesc. Insa, atunci cand nebunia le este ameliorata, ei inceteaza in a mai fi fascinanti.

Contradictia 1. Nu exista oamenii speciali. Nu exista oamenii fascinanti. “Unul e in toti si una e in toate”, dar suntem diferiti.

Contradicitia 2. Diferentele ne fac speciali, fascinanti.

Contradicita 3. Suntem toti egali si la fel.

Contradictia 4. Egalitatea exista numai in matematica. Dezechilibrul exista si fiecare il simte diferit. Daca eram la fel, atunci echilibrul era permament. Ori daca nu suntem la fel, de ce tanjim cu atata ardoare dupa echilibru?